Istorie Istoria României
Ierarhia sociala in tarile romane medievale
Ierarhia socială în țările românești medievale (Țara Românească și Moldova) era structurată pe baza privilegiilor legale și a funcțiilor economice. Aceasta includea boierii mari și mici, mănăstirile, orașele libere, răzeșii și iobagii, cu diferențe clare în drepturi și obligații. Sistemul a evoluat de la secolul XIV până la Mica Unire din 1600.
Grupurile sociale superioare
- Boierii mari Dețineau moșii întinse, ocupau funcții de domnie (postelnic, vornic) și formau Sfatul domnesc, ca familia Cantacuzino.
- Boierii mici Aveau proprietăți mai reduse, servind ca slujitori domnești sau militari, cu influență politică limitată.
- Biserica și mănăstirile Dețineau pământuri scutite de taxe, ofereau educație și influențau deciziile prin mitropoliți.
Grupurile sociale inferioare
- Orașele libere Locuitori (negustori, meșteșugari) aveau autonomie și scutiri fiscale, ca în Brașov sau Sibiu.
- Răzeșii Țărani liberi cu proprietăți mici, obligați la serviciu militar, reprezentând până la 30% din populație.
- Iobagii Țărani legați de pământul stăpânului, plăteau dijme (1/10 din recoltă) și lucrau clăci (cca. 12 zile/an).
Analizează documente ca Pravila lui Vasile Lupu (1646) pentru a vedea cum erau reglementate drepturile diferitelor grupuri.