Filosofie Diverse
Problema cauzalitatii la David Hume
David Hume a respins ideea că putem cunoaște relații cauzale necesare. El a susținut că cauzalitatea este un obicei psihologic, nu o legătură observabilă în realitate. Conform lui, noi vedem doar succesiune de evenimente, nu conexiuni necesare.
Argumentele lui Hume împotriva cauzalității necesare
- Imposibilitatea observării legăturii Când vedem bila A lovind bila B, observăm doar două evenimente consecutive: mișcarea lui A și apoi mișcarea lui B. Nu percepem 'forța' sau 'legătura' cauzală.
- Baza în experiență Noi credem că A cauzează B pentru că am văzut mereu această succesiune. Dar experiența trecută nu poate garanta că va fi la fel în viitor.
- Obiceiul (custom) Mintea noastră, prin repetiție, dezvoltă un obicei de a aștepta B după A. Aceasta este sursa credinței noastre în cauzalitate, nu o descoperire rațională.
Implicații ale teoriei lui Hume
- Limitarea cunoașterii Știința se bazează pe inferențe cauzale; Hume arată că acestea nu sunt certitudini logice, ci credințe probabile bazate pe obicei.
- Critica rațiunii pure Hume a influențat pe Kant, care a încercat să salveze cauzalitatea ca categorie a minții.
- Exemplu numeric Dacă am văzut de 1000 de ori că soarele răsare, obiceiul ne face să credem că va răsâri și a 1001-a oară. Dar nu există o demonstrație logică pentru asta.
Rețineți că pentru Hume, cauzalitatea este un fenomen psihologic, nu unul metafizic.