Filosofie Diverse
Existentialismul si criza sensului
Existențialismul, secolul XX, abordează criza sensului în viață, accentuând libertatea, responsabilitatea și absența unui sens predeterminat. Această curent filosofic răspunde la deziluzia postbelică. De exemplu, Sartre afirmă că 'existența precede esența', iar Camus explorează absurdul existenței.
Concepte fundamentale ale crizei sensului
- Libertatea radicală Omul este condamnat să fie liber (Sartre) și trebuie să-și creeze propriul sens, fără a se baza pe Dumnezeu sau valori exterioare.
- Angoasa Sentiment de neliniște și responsabilitate în fața alegerilor, opus certitudinii raționale.
- Absurdul La Camus, conflictul dintre dorința umană de sens și indiferența universului, exemplificat în mitul lui Sisif.
Figuri și opere reprezentative
- Sartre 'Existențialismul este un umanism' (1946) – explică că omul se definește prin acțiuni, nu prin natură fixă.
- Camus 'Mitul lui Sisif' (1942) – arată că viața este absurdă, dar trebuie trăită cu revoltă și pasiune.
- Kierkegaard 'Frica și tremurul' (1843) – explorează credința ca salt în afara rațiunii, prefigurând existențialismul.
Citește 'Străinul' al lui Camus pentru a experimenta sentimentul absurdității într-o poveste.